Cu fiecare minut simțea tot mai clar că întâlnirea aceea nu fusese întâmplătoare.
A cumpărat tot laptele și toată brânza pe care Ana le avea.
Apoi a rugat-o să îi arate casa familiei.
Au mers împreună câțiva kilometri.
Casa era mică.
Veche.
Dar extrem de curată.
Mama Anei a izbucnit în plâns când l-a văzut.
Nu uitase niciodată medicul care îi salvase copilul.
Au stat ore întregi de vorbă.
Iar când a plecat, Eugen luase deja o decizie.
În următoarele luni a început să se intereseze discret.
A discutat cu profesori.
Cu universități.
Cu fundații care ofereau burse.
A mobilizat oameni care credeau în educație.
Șase luni mai târziu, Ana primea vestea care îi schimba viața.
Obținuse o bursă completă pentru studii medicale.
Când a citit scrisoarea de admitere, a plâns în brațele mamei sale.
Anii au trecut.
Ana a muncit enorm.
