A învățat zi și noapte.
Nu a irosit niciuna dintre șansele primite.
Iar Eugen i-a fost mentor.
Nu pentru că îi era dator.
Ci pentru că vedea în ea aceeași determinare pe care o avusese și el când era tânăr.
După mulți ani, într-o dimineață, cei doi au intrat împreună într-o sală de operație.
De această dată nu ca medic și pacient.
Ci ca doi chirurgi.
La finalul intervenției, Eugen a privit-o zâmbind.
— Îți amintești ziua în care vindeai lapte pe marginea drumului?
Ana a râs.
— Cum să uit?
— Eu credeam că îți cumpăr o sticlă de lapte.
— Iar eu credeam că vând una.
Amândoi au zâmbit.
Pentru că știau adevărul.
În ziua aceea, pe marginea unui drum de țară, destinul îi adusese din nou împreună.
Iar o operație făcută cu douăzeci de ani în urmă schimbase nu doar viața unei fetițe.
Ci și pe cea a medicului care o salvase.
