— A lucrat ani de zile în mină, nu? a continuat el. Dar nu doar atât. Era și cel care ducea socotelile.
Clara a rămas nemișcată.
— Știa fiecare leu. Fiecare datorie. Fiecare înșelătorie.
Matei a ridicat privirea spre ea.
— Iar tatăl tău nu era doar un om îndatorat. Era un om care fura.
Cuvintele au căzut greu.
— Nu… șopti Clara.
— Fura din salariile oamenilor. Din marfa adusă. Din banii trimiși pentru familii. Și când mama ta a vrut să spună adevărul…
S-a oprit.
Clara nu mai respira.
— A murit în aceeași noapte, a spus Matei, încet.
Lacrimile i-au izbucnit fără să le mai poată opri.
— Nu… nu…
— Nu știu dacă a vrut s-o omoare sau doar s-o oprească. Dar adevărul e că a murit din cauza lui.
Clara s-a sprijinit de masă.
Tot ce știa se destrăma.
— Și scrisoarea? întrebă ea printre lacrimi.
Matei a ridicat hârtia.
