„De zece ani n-am mai văzut o femeie”, a spus încet bărbatul cu barba lungă, ieșind dintre brazi. Tânăra a încremenit cu coșul de ciuperci în mâini. În fața ei stătea un om despre care localnicii șopteau că fugise în pădure în timpul războiului și nu se mai întorsese niciodată.

— Dumnezeule… chiar ești viu!

Emil nu s-a mișcat.

— Au trecut zece ani. N-am făcut rău nimănui.

Bărbatul a coborât arma.

— Noi n-am venit să te împușcăm. Războiul s-a terminat de mult. Toți te credeau mort.

Ana s-a uitat când la Emil, când la oamenii veniți din sat.

Pentru prima dată după un deceniu, omul care trăise ascuns între brazi trebuia să aleagă.

Să rămână prizonierul trecutului…

…sau să pășească din nou într-o lume care aproape îl uitase.