Nu exista niciun rând despre mine.
Doar despre problemele ei.
Despre greutățile ei.
Despre nevoile ei.
Am împăturit scrisoarea și am pus-o într-un sertar.
Viața mea mergea înainte.
Îmi făcusem prieteni.
Începusem să vizitez orașul.
Să citesc.
Să mă plimb pe faleză.
Să trăiesc.
Pentru prima dată după foarte mult timp.
Apoi au început problemele financiare.
Victor și Andreea nu mai puteau ține pasul cu cheltuielile.
Ani întregi fuseseră obișnuiți să existe cineva care rezolva totul.
Acum nu mai era nimeni.
Într-o seară am primit un apel video.
Era Victor.
Obosit.
Îmbătrânit.
— Doamnă Elena… vă rog.
— Da?
— Avem probleme.
— Știu.
