Era o zi mohorâtă de primăvară în orașul Brașov. Soarele părea că se ascunde după nori, iar vântul aducea cu el un miros ușor de ploaie. Maria, o tânără de douăzeci și cinci de ani, se plimba pe străzile înguste ale orașului vechi, cu sufletul greu, ca un nor de furtună. Se simțea neatinsă de frumusețea atâtor clădiri pline de istorie. În mintea ei, se derulau amintiri dureroase despre ultimii doisprezece ani, care păreau că au fost marcați de un fatalism necruțător.
Maria crescu într-o familie unde „a nu fi ignorat” era un motto. Mama ei, o femeie puternică și dedicată, îi spunea mereu că trebuie să lupte pentru visurile ei. Dar ce se întâmpla când visele se transformau în coșmaruri? Fiecare an care trecea o făcea să se simtă tot mai izolată, ca un copac bătut de vânt, care se înclina dar nu se rupe. De ce avea ghinionul ăsta? De ce părea că tot ceea ce își dorea se îndepărta de ea?
Astăzi era vorba despre o întâlnire. O întâlnire care putea să schimbe totul. Știa cât de multe depindea de aceasta. Dar în adâncul ei, se simțea tot mai neliniștită. Bătăile inimii ei se intensificau, iar voința de a lupta părea să scadă cu fiecare pas făcut. Când a ajuns în fața cafenelei unde se întâlnea cu Daniel, bărbatul visurilor ei, a inspira profund.
