Chelnerii treceau grăbiți.
Dar pentru câteva clipe, lumea părea suspendată.
— Știi ceva? a spus în cele din urmă Ileana.
— Ce?
— Nu mai sunt femeia pe care ai lăsat-o acum cinci ani.
— Știu.
— Și nici viața mea nu mai este aceeași.
Mihai a încuviințat.
— Nu vreau să schimb asta.
A urmat o tăcere lungă.
Pentru prima dată după foarte mulți ani, nu era una dureroasă.
Era o tăcere împăcată.
Duminică, la prânz, amândoi au mers la Elena.
Au stat la aceeași masă.
Au vorbit.
Au râs timid.
Au depănat amintiri.
Nu s-au împăcat.
