— Nenorocitule—
— Taci, spuse Ștefan.
Atât.
Dar camera întreagă îngheță.
Ștefan se apropie încet de Renata.
— Ai vrut să-mi furi banii… asta aș fi rezolvat.
Încă un pas.
— Dar ai atins copilul meu.
Renata făcu instinctiv un pas în spate.
— Ștefan, eu doar încercam să—
— Să o vinzi?
Femeia amuți.
Lucia simți cum brațul lui Ștefan se încordează în jurul ei.
Nu țipa.
Nu lovea.
Tocmai asta era înfricoșător.
Pentru că omul care își pierdea controlul era mai puțin periculos decât omul care îl păstra.
Ștefan scoase telefonul și formă un alt număr.
— Comisarule Preda? Bună dimineața. Am niște oameni în casa mea care trebuie arestați înainte să dispară din țară.
Renata deveni albă la față.
— Nu poți face asta.
În sfârșit, Ștefan zâmbi.
Dar era un zâmbet rece.
