Albumul cu fotografiile bunicilor era rupt.
Două cărți aveau paginile îndoite.
Pernele erau aruncate pe jos.
În bucătărie, fața de masă era pătată de sos, iar halatul meu zăcea mototolit lângă coșul de rufe.
M-am sprijinit de perete.
Nu mai eram furioasă.
Eram doar obosită.
Obosită să fiu singura care respecta limitele.
Spre seară a sunat Loredana.
— Ana, putem vorbi ca două femei mature?
— Putem încerca.
— Ai făcut un scandal uriaș pentru nimic.
Doar suntem familie.
Casa aceea este suficient de mare pentru toți.
Am zâmbit amar.
— Nu.
Casa aceea este suficient de mare pentru proprietarul ei.
— Ce egoistă ai devenit!
— Egoism ar fi fost să vin eu în apartamentul vostru, să vă sparg ușa și să mă mut fără să întreb.
La capătul celălalt s-a lăsat liniștea.
Apoi vocea ei s-a asprit.
