„Andreea, trebuie să vorbim.”
„Nu știam.”
„Mama nu știa nici ea.”
Ultimul mesaj m-a făcut să zâmbesc amar.
„Te rog… putem rezolva.”
Am închis telefonul.
Nu mai era nimic de rezolvat.
După expirarea termenului din notificare, avocatul mamei mele a început procedurile.
Totul s-a desfășurat legal.
Când executorul a ajuns la apartament, Radu încă încerca să explice că el plătise renovarea.
Executorul l-a ascultat calm.
— Domnule, dacă ați investit bani într-un imobil care nu vă aparține, aceasta este o problemă pe care o puteți discuta în instanță. Dar nu vă conferă dreptul de a locui aici fără acordul proprietarului.
Doina a început să țipe.
— Este casa fiului meu!
Executorul i-a întins copia extrasului de carte funciară.
— Nu, doamnă.
Actele spun altceva.
În mai puțin de o oră, apartamentul era eliberat.
În aceeași zi am schimbat încuietorile.
Nu din răzbunare.
Ci pentru liniștea mea.
Divorțul s-a încheiat câteva luni mai târziu.
Nu am avut nimic de împărțit.
Mama a hotărât să vândă apartamentul.
