La final era o propoziție:
„Dacă suntem familie când ne așezăm la masă, să fim familie și când pregătim masa.”
Mariana ridică privirea.
— Glumești?
— Deloc.
— Noi am venit să petrecem.
— Și noi.
— Dar întotdeauna voi ați făcut grătarul.
— Exact.
Și tocmai de aceea am hotărât că este timpul să schimbăm ceva.
Una dintre cumnatele mele își reciti hârtia.
— Sincer…
nu mi se pare deloc exagerat.
Mariana o privi uimită.
— Cum adică?
— Mama… Ana are dreptate.
Niciodată nu ne-am întrebat cât îi costă pe ei toate astea.
Mihai veni lângă mine.
— Mama, numai carnea pentru grătarul de azi costă aproape cât salariul unui om pe o săptămână.
La asta se adaugă băuturile, cărbunii, deserturile și tot ce mai cumpărăm.
În fiecare an.
Mariana ridică din umeri.
— Păi voi aveți curte…
— Curtea nu cumpără mici, răspunse Mihai calm.
Pentru câteva secunde nimeni nu spuse nimic.
Atunci unul dintre gineri rupse tăcerea.
— Eu merg imediat până în sat după carne.
Mai aduc și cărbuni.
Cealaltă cumnată zâmbi.
— Eu fac salata.
Iar fiica cea mare a Marianei spuse:
— Noi luăm desertul.
