Atmosfera începu să se schimbe.
Numai Mariana rămânea încruntată.
— Pe vremea mea, gazdele nu puneau musafirii la cheltuială.
Mihai zâmbi.
— Pe vremea ta, musafirii veneau cu o prăjitură, cu o sticlă de suc sau măcar întrebau cu ce pot ajuta.
De data aceasta nimeni nu-i mai dădu dreptate.
Nici măcar fiicele ei.
În mai puțin de o oră, curtea arăta cu totul altfel.
Un ginere întorcea micii pe grătar.
Celălalt pregătea focul pentru cea de-a doua serie.
Fetele tăiau legumele.
Nepoții mai mari puneau masa.
Copiii alergau prin curte, dar de data aceasta își strângeau singuri jucăriile când terminau de joacă.
Eu…
pentru prima dată după mulți ani…
stăteam jos.
Cu o limonadă rece în mână.
Mihai se așeză lângă mine și râse.
— Îți vine să crezi?
— Aproape că nu.
— Uite… chiar funcționează.
Am privit spre curte.
Nu era perfect.
Dar era familie.
Așa cum ar fi trebuit să fie de la început.
