După masă, fără să le spună nimeni nimic, toți au început să strângă.
Farfuriile dispăreau una câte una.
Mesele se goleau.
Grătarul era curățat.
Curtea redevenea exact cum fusese dimineață.
Mariana privea în tăcere.
Înainte să urce în mașină, veni spre mine.
— Ana…
Poate…
la anul facem grătarul la noi.
Am zâmbit.
— Cu mare drag.
Spune-ne doar ce să aducem.
Pentru prima dată în șapte ani nu și-a mai încărcat caserolele cu mâncarea rămasă.
Le-a pus goale în portbagaj.
Iar când mașinile au ieșit pe poartă, Mihai m-a prins de mână.
— Știi care e partea cea mai frumoasă?
— Care?
— N-am schimbat familia.
Am schimbat doar regulile.
Și uneori…
asta este suficient.
