Cu capul spre drum.
Nici nu păștea.
Nici nu se mișca.
Am coborât din căruță și m-am apropiat încet.
La câțiva pași m-am oprit.
— Murgu…
Și-a ridicat capul.
Pentru o clipă a rămas nemișcat.
Apoi a nechezat încet.
Un sunet atât de slab, încât mi-a rupt inima.
A pornit spre mine șchiopătând, iar când a ajuns, nu s-a oprit în fața mea.
Și-a lipit capul de umărul meu.
Exact cum făcea când era mânz.
L-am cuprins de gât și am izbucnit în plâns.
— Iartă-mă, băiatule… Am fost un prost… Nu te mai las nicăieri…
Omul care îl luase s-a apropiat încet.
Avea căciula în mână.
— De aseară stă aici. N-a vrut nici apă, nici fân. Eu am crezut că-i va fi bine… dar el nu voia pășunea mea. Te voia pe dumneata.
Am dat din cap.
— Îl duc acasă.
