Când am vrut să-l urc în căruță, Murgu s-a tras înapoi speriat.
Am înțeles imediat de ce.
Ultima oară când urcase într-un vehicul, îl despărțisem de mine.
Așa că am pornit spre casă pe jos.
Eu în față.
El în urma mea.
Din când în când își întindea botul și mă atingea ușor pe spate, ca să se asigure că încă sunt acolo.
Am ajuns acasă în zori.
Când a văzut poarta și grajdul, a nechezat altfel.
Ca și cum s-ar fi întors, în sfârșit, acasă.
Mai rămânea însă o singură problemă.
Nu aveam cu ce să-l hrănesc peste iarnă.
A doua zi am dus vaca la târg.
Era singura mea sursă de lapte și de bani.
Cu banii primiți am cumpărat fân bun, ovăz și l-am chemat pe veterinar.
Vecinii spuneau că sunt nebun.
— Și-a vândut vaca pentru un cal bătrân care oricum nu mai are mult…
Poate aveau dreptate.
Dar unele datorii nu se plătesc cu mintea.
Se plătesc cu inima.
