Am așteptat câteva clipe, apoi am observat că ușa era ușor întredeschisă.
Am împins-o ușor și am intrat.
Grădina era impecabilă.
Dar ceva m-a făcut imediat să mă simt neliniștită.
În interior domnea o liniște ciudată.
Totul era perfect aranjat.
Prea perfect.
Sufrageria părea mai degrabă o încăpere destinată să fie prezentată musafirilor decât un loc în care locuia cu adevărat o familie.
Fiecare obiect era la locul lui.
Dar nu exista niciun semn de viață.
Nicio haină atârnată la intrare.
Nicio pereche de pantofi lăsată lângă ușă.
Nici măcar acel miros specific pe care îl are întotdeauna o casă locuită.
Am șoptit:
— Draga mea…?
Niciun răspuns.
Am verificat bucătăria.
Era la fel de impecabilă ca restul casei.
Frigiderul era aproape gol.
Am urcat apoi la etaj.
Erau trei dormitoare.
În primul se afla un singur pat.
Dulapul era plin cu haine de femeie.
Dar nu exista nicio cămașă bărbătească.
Nicio pereche de pantofi pentru bărbați.
Am început să găsesc situația tot mai ciudată.
Al doilea dormitor părea aproape nefolosit. Nu avea aproape nicio decorațiune.
Nicio fotografie de familie.
Nicio amintire de la nuntă.
