Locul nu mai părea gol.
Am început să despachetez.
Farfurie după farfurie.
Carte după carte.
Ca și cum îmi reconstruisem nu doar casa.
Ci și viața.
În seara aceea telefonul a vibrat din nou.
Era un mesaj de la Marc.
„Am transferat banii. Îmi pare rău pentru tot.”
Am citit mesajul.
L-am închis.
Și, pentru prima dată după foarte mult timp, n-am mai simțit nevoia să primesc scuze ca să pot merge înainte.
Uneori, familia pe care o pierzi nu este cea care îți schimbă viața.
Ci familia neașteptată care alege să rămână alături de tine atunci când toți ceilalți pleacă.
