— Vă mulțumesc.
Dacă nu erați dumneavoastră, mama ar fi rămas singură în fața blocului.
I-am strâns mâna.
— Data viitoare, nu o mai lăsa să vină fără să știe unde te găsește.
A încuviințat în tăcere.
Au urcat împreună în mașină.
Pe bancheta din spate erau cele două plase de rafie și borcanul cu brânză.
M-am uitat după ei până au dispărut.
În drum spre serviciu am scos telefonul din buzunar.
Am căutat un număr pe care îl apelam prea rar.
— Mamă?
La celălalt capăt s-a auzit imediat vocea ei veselă.
— Ce faci, mamă? S-a întâmplat ceva?
Am zâmbit.
— Nu.
Doar mi s-a făcut dor de tine.
Uneori credem că părinții vor avea întotdeauna timp să ne aștepte.
Dar adevărul este că fiecare zi în care amânăm o vizită sau un telefon este o zi pe care nu o mai putem primi înapoi.
