Continuarea povestii – Da, a spus ea. Dar tu n-ai vrut să afli.
Am rămas cu privirea lipită de ea.
— Cum adică n-am vrut? Cum poți să spui asta?
Ileana și-a lăsat încet brațul de lemne jos și s-a îndreptat cu greu.
— Am venit după tine. Nu o dată. De două ori. Dar n-am ajuns niciodată să vorbesc cu tine.
În clipa aceea, Raluca s-a apropiat de noi.
Își păstra zâmbetul acela politicos, dar se vedea că nu mai era deloc liniștită.
— Ce se întâmplă aici? a întrebat rece.
Ileana a privit-o câteva clipe, apoi a spus încet:
— Tu ești…
Raluca a încercat să râdă.
— Cred că mă confunzi.
— Nu te confund deloc. Am fost de două ori la ușa voastră.
Am întors imediat capul spre logodnica mea.
Fața îi albise.
Nu mai avea nimic din siguranța de acum câteva secunde.
— Raluca… despre ce vorbește?
— Despre nimic.
— Atunci spune-mi de ce te-ai schimbat la față.
A ezitat.
