— Andrei, nu aici. Hai să plecăm.
— Nu plec nicăieri până nu-mi răspunzi.
Ileana și-a ridicat iar brațul de lemne.
— Nu vreau să vă stric viața. Eu mi-o duc pe a mea.
A făcut câțiva pași spre poartă.
N-am lăsat-o.
— Stai.
M-am întors din nou spre Raluca.
— A venit sau nu la bloc?
A urmat o tăcere apăsătoare.
— Răspunde-mi.
— O dată… poate de două ori.
Am simțit că mi se taie picioarele.
— Și de ce nu mi-ai spus?
— Pentru că n-avea niciun rost.
— N-avea niciun rost?!
— A apărut din senin și spunea că este însărcinată cu tine. Ce voiai să fac?
— Să mă chemi!
Raluca și-a încrucișat brațele.
— Am crezut că încearcă să te manipuleze.
Ileana a întors capul spre noi.
— Nu încercam să manipulez pe nimeni. Venisem doar să-i spun adevărul.
M-am uitat la ea.
Avea lacrimi în ochi, dar nu plângea.
Parcă nici nu mai avea putere.
— Ți-am scris și mesaje, a spus încet.
Am scos telefonul aproape fără să-mi dau seama.
Am intrat în cererile de mesaje.
Nu le verificasem niciodată.
