— Ce-ai spus?
— Anulează nunta. Îți dau înapoi fiecare leu cheltuit.
Dar eu rămân aici.
Raluca a început să râdă.
— O să regreți.
— Poate.
Dar prefer să regret că am rămas, decât să trăiesc toată viața știind că mi-am abandonat propriul copil.
A urcat în mașină și a plecat fără să se mai uite înapoi.
Praful s-a ridicat încet peste uliță.
M-am întors spre poarta Ilenei.
Ea era încă acolo.
Mă privea fără să spună nimic.
— Nu te iert azi, mi-a spus.
— Nici nu-ți cer asta.
Lasă-mă doar să încep să repar ce am stricat.
În seara aceea am tăiat lemne până s-a întunecat.
Iar câteva săptămâni mai târziu am fost lângă ea când s-a născut fetița noastră.
Nu puteam recupera lunile pierdute.
Dar puteam avea grijă să nu mai pierd niciuna de atunci înainte.
