Pentru prima dată.
A plecat fără să ridice tonul.
Fără să trântească ușa.
Doar a plecat.
Au trecut câteva luni.
Mi-am găsit o garsonieră mică.
Mi-am cumpărat o masă veche, două scaune și o perdea albă.
Nu aveam multe.
Dar tot ce era acolo fusese cumpărat fără sacrificii făcute pentru aparențe.
Într-o seară, în timp ce mâncam o supă simplă, telefonul a vibrat.
Era Sebastian.
Nu am răspuns.
M-am uitat în jurul meu.
Era prima cină după mulți ani în care nu mă gândeam dacă mâncarea este suficient de bună pentru musafiri.
Era suficient de bună pentru mine.
Și, pentru prima dată după foarte mult timp…
asta era tot ce conta.
