Ana a intrat în sufragerie cu capul plecat.
Nici Andrei, nici Bianca nu au recunoscut-o.
Pentru prima dată după zece ani de căsnicie, Ana devenise invizibilă în propria ei casă.
Bianca stătea întinsă pe canapea.
Purta unul dintre halatele Anei.
În mâna dreaptă ținea un pahar cu vin.
— Hei, tu! a strigat fără să ridice privirea. Adu-mi niște apă.
Ana a simțit cum inima îi bate nebunește.
Dar a mers mai departe.
Andrei nici măcar nu s-a uitat la ea.
Parcă nici nu exista.
Atunci Ana a înțeles ceva dureros.
Omul care îi deschidea portiera și îi săruta mâna în public trata oamenii simpli ca pe niște obiecte.
A continuat să asculte.
— Cât mai trebuie să așteptăm? a întrebat Bianca.
Andrei a zâmbit.
— Nu mult.
— Așa spui de luni întregi.
— Ai răbdare.
— M-am săturat să fiu amanta ta.
