Partea 2 – Continuarea 
În clipa în care a intrat în cameră, Laura a încremenit.
Pe un pat îngust, acoperit cu o pătură veche, zăcea un băiat de cel mult nouă ani. Respira greu, cu ochii închiși, iar fruntea îi ardea. Lângă pernă se afla o sticlă aproape goală de sirop și un prosop ud.
— De când este așa? întrebă ea, fără să-și ia ochii de la copil.
Ion își strânse buzele.
— De azi-noapte s-a înrăutățit. Medicul de familie mi-a spus să merg cu el la spital dacă nu îi scade febra…
— Și de ce n-ai mers?
Bărbatul tăcu câteva secunde.
— Pentru că n-aveam cu cine să-i las pe ceilalți trei. Iar dacă lipseam încă o zi de la serviciu… mi-a fost frică să nu mă concediați.
Laura simți cum ceva îi apasă pieptul.
Toată dimineața fusese convinsă că venise să dea o lecție.
Acum își dădea seama că ea era cea care avea de învățat.
Scoase imediat telefonul.
— Ana, cheamă șoferul în fața casei. Acum.
— Doamnă…
