— Acum!
În mai puțin de zece minute, copilul era deja în mașină, iar Laura îl ținea cu grijă în brațe pe bancheta din spate. Nu o mai interesa că rochia ei scumpă se murdărea sau că bebelușul îi plângea lângă umăr.
La camera de gardă, medicii l-au preluat imediat.
Ion rămase pe hol cu ochii în pământ, ținând fetița de mână și bebelușul la piept.
După aproape o oră, medicul ieși din cabinet.
— Ați ajuns la timp. Pneumonia este severă. Dacă mai amânați până mâine dimineață, situația putea deveni critică.
Ion și-a acoperit fața cu palmele.
Plângea în tăcere.
Laura se așeză lângă el.
— Ion…
Bărbatul ridică privirea.
— De mâine nu mai vii la muncă.
Ion încremeni.
— Știam… șopti el. Înțeleg dacă mă concediați.
Laura clătină încet din cap.
