— Nu. De mâine intri în concediu plătit. Cât este nevoie.
Bărbatul nu mai găsi niciun cuvânt.
— Și încă ceva.
Scoase din geantă un dosar.
— Compania va suporta toate cheltuielile medicale ale copilului. Începând de astăzi.
Ion izbucni în plâns.
— Nu pot accepta…
— Ba poți, spuse ea blând. Pentru că nu este o pomană. Este ceea ce ar fi trebuit să fac încă din prima zi în care ai rămas singur cu patru copii.
În următoarele luni, Laura a revenit de zeci de ori pe Strada Nucilor.
Nu ca directoare.
Ci ca om.
A plătit reparațiile casei, a angajat oameni care au refăcut acoperișul și instalația electrică, a mobilat camerele copiilor și s-a ocupat ca fiecare dintre ei să meargă la școală cu haine și rechizite noi.
Când Ion s-a întors la serviciu, nu s-a mai întors ca femeie de serviciu.
Laura îl promovase administrator al întregii echipe de întreținere.
— Nu pentru că îmi este milă de tine, îi spuse într-o zi.
— Atunci de ce?
