Exact ca omul care le scrisese.
Am început să citesc.
„Radu,
Dacă citești asta, înseamnă că eu nu mai sunt.
Știu că am fost un tată greu.
Știu că nu ți-am spus niciodată cât de mult te-am iubit.
Așa am fost crescut și eu.
Cu muncă.
Cu tăcere.
Cu rușine față de vorbe.”
Literele au început să se încețoșeze.
Am continuat.
„Când ți-am spus că te dezmoștenesc, eram furios.
Dar un tată nu își dezmoștenește copilul în inima lui.
Tot ce am strâns în viața asta am strâns pentru tine.
Casa a fost mereu a ta.
Pământul a fost mereu al tău.
Eu doar le-am păzit până când aveai nevoie de ele.”
M-am oprit.
