„Nici măcar nu m-au întrebat dacă sunt de acord… La masa din casa mea își împărțeau deja aproape un milion de lei, iar soțul meu vorbea despre moștenirea mea de parcă îi aparținea. Atunci am decis că vor pleca de acolo cu o lecție pe care n-o vor uita niciodată.”

 Partea a 2-a – Continuarea poveștii Marcus mă privea fără să clipească.

— Ce condiție?

Mi-am împreunat mâinile pe masă și am vorbit la fel de calm ca până atunci.

— Dacă vreți banii, îi veți primi doar sub forma unui împrumut. Totul va fi făcut prin contract, la notar. Cu termen de rambursare, dobândă și garanții.

Timp de câteva secunde nu a spus nimeni nimic.

Parcă nici frigiderul nu se mai auzea.

Clara a fost prima care și-a revenit.

— Adică… glumești?

— Nu.

— Eu sunt sora lui Marcus!

— Știu foarte bine cine ești.

— Atunci de ce vorbești cu mine ca și cum aș fi o străină?

— Pentru că nu discutăm despre o sută de lei împrumutați până la salariu. Discutăm despre două sute de mii de lei.

Beatrice își încrucișă brațele și mă privi cu reproș.

— În familia noastră nu s-au făcut niciodată contracte.

— Tocmai de aceea apar atât de multe certuri când vine vorba de bani, am răspuns liniștită.

Marcus își lăsă paharul pe masă puțin mai tare decât era nevoie.

— Emma, exagerezi.