"Aseară m-a pus să calc aceeași cămașă de două ori. A spus că mânecile sunt strâmbe și că i se rupe călcâiul."
Lera plângea fără să vrea.
Oleg o forțase cândva să pună rufele pe cap, deoarece distanța dintre umerase i se părea insuficient de simetrică.
Hotărâră să se întâlnească la o cafenea mică din apropiere.
Katya se dovedi a fi cu totul alta decât își imaginase Valeria.
În fața ei stătea o fată sărăcuță, cu o privire tristă și o încrețitură nervoasă la ochi.
"Mi-a spus că tu i-ai furat inspirația și i-ai făcut viața doar o muncă", spuse Katya. "Și acum, într-o singură săptămână, a instaurat un adevărat regim de control în casa mea. Se uită la frumusețe, critică fiecare detaliu mic și e mereu nemulțumit de ceva."
"Oleg are nevoie de multă muncă de întreținere", răspunse Valeria sec. "Și mulți oameni realizează asta prea târziu."
Katya se ridică brusc.
"Cu o zi înainte de întâlnire, a stat aproape trei ore să-mi explice cum trebuie să curgă apa în cadă. Se pare că zgomotul prost îi provoacă durere de cap."
Își ascunse fața în mâini.
"Am venit să-ți cer ceva. Ia-l înapoi. Sunt dispusă să plătesc și taxiul."
Valeria se uită pe fereastră.
În reflexie, văzu o femeie care se schimbase cu adevărat în ultimii ani. Timpul mereu insuficient dispăruse, privirea i se făcuse mai blândă, iar pe față i se așezase o anumită frumusețe.
Îi părea cu adevărat milă de Katya.
Fata încă mai credea în cuvintele frumoase și nu avusese timp să înțeleagă ce se ascundea de fapt în spatele lor.
"Știi, Katya, am avut și eu acasă o pisică de porțelan cu o ureche ruptă", spuse Valeria încet. "Încercam să o repar. O pictam, o lipeam la loc și o puneam acolo ca să nu vadă nimeni cât de stricată era."
— Și a funcționat?
— O vreme. Urechile rupte au rămas. Dar treaba nu putea fi perfectă. Arăta din ce în ce mai trist.
Katya o ascultă cu atenție.
"În fond, unii oameni sunt ca acele mici figurine. Pierdem timp, energie și nervi încercând să reparăm ceea ce nu poate fi reparat. Credem că doar încă o mică încercare și totul va fi bine. Până într-o zi realizăm: problema nu e în culori sau în încercările noastre."
— Și atunci ce?
Valeria se ridică demnă.
— Adevărul e că uneori ceea ce e rupt nu trebuie reparat, ci doar lăsat în pace.
Katya tăcu mult timp.
După aceea, pentru prima dată în toată seara, părul i se așeză într-o strălucire slabă.
— Deci nu mi-l iau înapoi?
— Nu.
— Nici dacă va cere el să se întoarcă?
— Cu atât mai mult dacă el întreabă.
Katya izbucni din nou în plâns.
Și pentru prima dată, acest plâns nu fu fără de noroc.
În noaptea aceea, se despărțiră ca prietene.
Iar după câteva zile, Oleg o sună într-adevăr pe Valeria.
Vorbi mult despre neînțelegeri, despre greutățile unei vieți noi și despre faptul că unii oameni nu pot înțelege natura lui subtilă.
Valeria îl ascultă până la capăt.
Apoi spuse:
"Oleg, casa mea e în capătul străzii. Și nu voi mai aduce acolo vechiul dulap stricat."
După aceea închise telefonul.
Sufletul meu simți cât de frumos e.
Ca și cum viața ar fi deschis o ușă, lăsând să intre aer proaspăt.
A doua zi după convorbirea cu Oleg, Valeria se trezi în mod firesc.
