Irina s-a întors cu inima bătând haotic.
— Ce vrei să spui? a întrebat.
Tatăl a privit spre podea.
— Apartamentul acesta n-a fost niciodată gândit ca moștenire pentru tine.
Cuvintele au tăiat aerul.
Irina a simțit furie.
Apoi el a continuat:
— Pentru că voiam să-ți lăsăm altceva.
A deschis dosarul.
Înăuntru erau acte.
Contracte.
Extrase.
Documente bancare.
— În ultimii ani am pus bani deoparte pentru tine. Nu pentru un apartament moștenit… ci pentru avansul unei locuințe a tale.
Irina nu putea vorbi.
— Am vrut să te vedem construindu-ți viața singură, nu așteptând-o.
Tot ce crezuse se răsturna.
