Casa fusese cumpărată aproape integral din banii obținuți după vânzarea apartamentului moștenit de la părinții mei.
Mihai nu se interesase niciodată de acte.
Avea încredere că eu rezolv totul.
Iar eu chiar rezolvasem.
Doar că acum… în favoarea mea.
În a șaptea zi, telefonul a sunat.
— Iubito, aterizăm peste două ore! Ne-ai făcut ceva bun de mâncare? Mama vrea sarmale.
Am zâmbit.
— Nu cred că o să vă placă surpriza.
— Ce surpriză?
— Vei vedea când ajungi.
A râs.
— Știam eu că te-ai liniștit.
Am închis fără alte explicații.
La ora șase seara, camera soneriei mi-a trimis notificarea.
Mihai și Doina erau în fața porții.
El apăsa insistent pe interfon.
Mama lui bombănea nervoasă.
— De ce nu răspunde?
