CONTINUAREA – Marc a rămas câteva clipe cu privirea în pământ.
În bucătărie nu se mai auzea nimic.
Eu simțeam că inima îmi bate atât de tare, încât aveam impresia că o aud și ceilalți.
Cristina îl privea încrezătoare.
Era convinsă că, și de data aceasta, fiul ei avea să cedeze.
În ultimii ani, de fiecare dată când îl punea să aleagă, el găsea o cale să o împace.
Dar niciodată nu îi spusese că a mers prea departe.
De data aceasta era diferit.
Marc a ridicat încet capul.
— Mamă…
Vocea îi era calmă.
— Nu mai am doisprezece ani.
Cristina a clipit surprinsă.
— Ce ai spus?
— Am spus că nu mai sunt copil.
Am o familie.
Iar familia mea este Julia.
Nu tu.
Chipul mamei lui s-a schimbat dintr-odată.
— Deci ea te pune să vorbești așa?
Marc a clătinat din cap.
— Nu.
