— În primul rând, nu există “aici”. Există apartamentul meu.
Liniștea s-a așternut pentru câteva clipe.
Camelia și-a schimbat imediat expresia.
— Deci chiar ne dai afară?
— Nu.
Vă împiedic să intrați cu totul.
Este o diferență.
În acel moment, unul dintre copii a intrat în dormitor și a început să sară pe pat.
Camelia a râs.
— Vezi? Parcă deja se simt acasă.
Acea propoziție a fost suficientă.
M-am apropiat de ușă și am deschis-o larg.
— Aveți două minute să vă luați lucrurile și să plecați.
Camelia s-a înroșit.
— Îndrăznești să faci asta familiei?
— Îndrăznesc să-mi apăr casa.
— Andrei! Spune-i ceva!
Soțul meu a rămas nemișcat câteva secunde.
Apoi s-a apropiat încet de mama lui.
— Mamă…
Hai să plecăm.
