Nu putem intra aici împotriva voinței Irinei.
Camelia l-a privit de parcă nu-l mai recunoștea.
— Pentru ea îți întorci spatele propriei familii?
Andrei a răspuns cu voce joasă.
— Nu.
Dar nici nu pot obliga pe cineva să-și cedeze casa.
După câteva minute, Sofia și-a adunat copiii.
Înainte să iasă, s-a oprit în dreptul meu.
— Îmi pare rău.
Nu am vrut să se ajungă aici.
Am încuviințat din cap.
Nu ea fusese cea care hotărâse totul.
Camelia a fost ultima care a ieșit.
Înainte să închidă ușa, s-a întors și a spus rece:
— O să regreți ziua asta.
Am închis fără să răspund.
Seara, Andrei stătea tăcut în bucătărie.
— Îmi pare rău, a spus după mult timp.
Trebuia să opresc totul dinainte.
Am lăsat cana pe masă.
— Nu faptul că au venit m-a durut cel mai tare.
Ci faptul că ai știut și nu mi-ai spus.
A închis ochii.
\
