Beatrice ridică o sprânceană, dar nu spuse nimic. Important pentru ea era doar ca semnătura „să fie pe hârtie”.
Când termină, Adriana puse stiloul jos cu un gest lent.
— Perfect, draga mea! exclamă Beatrice.
— Excelent, completă Radu.
Patriciu nici măcar nu ridică privirea.
Adriana își luă geanta.
— Atunci, dacă nu mai e nimic, pot pleca?
Radu încuviință satisfăcut.
— Sigur, și să nu uiți… Nunta e la ora 4, duminică.
Adriana ieși din casă cu pași lenți, eleganți. Dar în momentul în care poarta masivă se închise în urma ei, aerul rece îi lovi obrajii și tot calmul se sparse în bucăți. Inspiră adânc.
„Încă puțin”, își spuse.
În aceeași seară, în apartamentul ei modest din București, luminile erau stinse, laptopul deschis, iar Iulian o aștepta pe video.
— Adriana… odată ce începem, nu mai e cale de întoarcere.
— N-am nevoie de întoarcere, doar de adevăr.
— Bine, spuse el, apăsând o tastă.
— De azi, tot ce au ascuns Vălenii iese la suprafață.
În următoarele ore, documente contabile, declarații false, donații fictive, tranzacții dubioase – toate începeau să se scurgă către instituțiile care abia așteptau un astfel de caz. Familia Vălean era obișnuită să țină totul sub preș, dar Adriana nu mai era dispusă să joace jocul lor.
Noaptea trecu greu, dar dimineața veni cu o liniște ciudată.
