— Putem să luăm un apartament.
Acum avem bani.
Alina îl privi lung.
— Noi?
Ați spus mereu că nu avem.
De fapt, doar tu nu aveai.
Ea ridică geanta.
Îl luă pe Matei de mână.
— Unde mergi?
întrebă Andrei.
— În apartamentul pe care l-am cumpărat acum două luni.
Este aproape gata.
L-am mobilat.
Camera lui Matei este pregătită.
Andrei rămase fără glas.
— Știai?
— Da.
Așteptam doar să văd dacă, măcar o dată, cineva mă va trata ca pe un membru al familiei, nu ca pe un portofel și o menajeră.
Nimeni n-a făcut-o.
Câteva luni mai târziu, Alina și Matei locuiau în noua lor casă.
Andrei a încercat de multe ori să se întoarcă.
Dar ea luase deja cea mai grea decizie.
Într-o zi, în timp ce își ajuta fiul să-și aranjeze jucăriile în camera lui, Matei a întrebat-o:
— Mami, aici este casa noastră?
Ea l-a îmbrățișat și a zâmbit.
— Da.
Pentru că o casă nu este locul în care ești tolerat.
Este locul în care ești respectat.
