Era tatăl meu.
— Sofia, treci pe la noi în seara asta.
Vocea lui era calmă.
Dar o cunoșteam suficient de bine încât să înțeleg că se întâmplase ceva.
Când am ajuns, mașina lui Lucas era parcată în fața casei.
Dinăuntru se auzeau țipete.
— Tată, nu poți să faci asta!
Am intrat.
Lucas gesticula nervos.
Emma plângea.
Mama mea stătea într-un colț, tăcută.
Iar tata era în picioare, cu brațele încrucișate.
— Ai terminat? l-a întrebat pe Lucas.
— Nu e corect!
Tata l-a privit câteva secunde.
Apoi a spus calm, fără să ridice glasul:
— Dacă mai pui mâna pe fiica mea o dată, îți rup și cealaltă.
În cameră s-a făcut liniște.
Abia atunci am aflat că, după ce plecaserăm de la casa Izabelei, Lucas venise furios la noi acasă și o împinsese pe Clara în timpul unei certe.
Nu căzuse grav.
Dar pentru tata fusese suficient.
— În familia mea nu ridică nimeni mâna la fiicele mele, a spus el privind direct spre Lucas.
Lucas a încercat să răspundă.
