— Sunt extraordinare.
Elena a zâmbit timid.
— Sunt doar niște desene.
— Nu. Sunt ani întregi de talent pe care cineva v-a convins să îi ascundeți.
Cuvintele acelea au rămas cu ea toată noaptea.
În următoarele săptămâni, Ignat a insistat să îi prezinte câțiva oameni din industria textilă și a modei.
Elena a refuzat de două ori.
A treia oară a acceptat.
Așa a început totul.
Cu o întâlnire.
Apoi cu o comandă mică.
Apoi cu încă una.
La șase luni după ce fusese dată afară din casă, primea deja solicitări pentru creațiile sale.
La un an distanță, avea propriul atelier.
Mic.
Dar al ei.
Pe ușa de la intrare scria simplu:
„Atelier Elena”.
În ziua inaugurării, Daniel și Marina au fost primii care au intrat.
Marina a început să plângă imediat ce a văzut firma.
— Mamă, ai reușit.
— Nu singură — a răspuns Elena.
Privirea i s-a îndreptat spre Ignat, care stătea discret într-un colț.
Între ei nu apăruse o poveste de dragoste grăbită.
Apăruse ceva mai rar.
Respect.
Prietenie.
Încredere.
Lucruri care cresc încet și rezistă.
În schimb, viața lui Artur nu a mers așa cum își imaginase.
Femeia pentru care își părăsise soția l-a părăsit la rândul ei după mai puțin de un an.
Afacerea a început să piardă clienți.
Iar oamenii care îl admirau pentru succes au descoperit că nu admirau omul, ci doar aparențele.
