În spatele casei, la umbra unui nuc bătrân, stătea Ileana Stancu.
Relaxată.
Cu o ceașcă de cafea în mână.
În fața ei, mai mulți muncitori ridicau o construcție din lemn.
Femeia ridică privirea și zâmbi.
— Ioano! Ai ajuns!
Ioana rămase nemișcată.
— Mamă… ești bine?
— Foarte bine.
— Dar ce se întâmplă aici?
Ileana râse.
— Îmi fac o bucătărie de vară.
Pentru câteva secunde, Ioana nu știu dacă să râdă sau să plângă.
Toată panica.
Toate scenariile.
Toată spaima.
Pentru o bucătărie de vară.
— Și oamenii de pe verandă?
— Constructorii.
— Și geanta cu bani?
— Avansul pentru materiale.
Ioana expiră lung.
Simțea că poate să se prăbușească de oboseală.
