Dar când se apropie de masă și privi documentele, expresia i se schimbă imediat.
Pe una dintre foi scria clar:
Datorie: 12.000 lei
Pe alta:
Termen de plată: 30 zile
Pe alta:
Penalități pentru întârziere
Ioana ridică privirea.
— Mamă… ce este asta?
Ileana evită ochii ei.
— Nimic important.
— Nimic important?
Ridică foaia.
— Ai semnat pentru doisprezece mii de lei?
— Mă descurc eu.
— Cu ce bani?
Femeia tăcu.
Atunci Ioana înțelese.
Soacra nu avea banii.
Iar constructorii știau asta.
De aceea erau atât de interesați să semneze cât mai repede.
— Costică știe?
— Nu.
— De ce?
— Nu vreau să vă încarc.
Ioana se așeză pe un scaun și începu să citească toate documentele.
Cu fiecare pagină devenea tot mai clar.
Prețurile erau umflate.
Unele materiale apăreau de două ori.
Iar penalitățile erau uriașe.
— Mamă, oamenii ăștia te jupoaie de vie.
Constructorii se apropiară imediat.
