Nu mai era nevoie.
Ioana știa deja.
Femeia fusese la un pas să facă o greșeală costisitoare.
Ileana o îmbrățișă strâns.
— Îți mulțumesc.
— Pentru ce?
— Pentru că nu m-ai lăsat singură.
Ioana zâmbi.
— Asta fac familiile.
Spre seară, cele două porniră împreună spre gară.
Soarele cobora peste sat.
Aerul devenise mai răcoros.
Iar pentru prima dată după mult timp, Ioana simțea că nu venise degeaba.
Nu salvase doar niște bani.
Salvase un om drag de o problemă care putea să-i schimbe viața.
