…pentru că adevărata lovitură urma abia acum.
În timp ce Marius stătea pe trotuar, cu capul în mâini, iar Andreea plângea isteric, eu eram deja la birou, cu o cafea fierbinte în față și o liniște pe care nu o mai simțisem de ani de zile. Pentru prima dată, nu mai purtam pe umeri greutatea altora.
Telefonul a început să vibreze. Apel după apel. Mesaje. Voce tremurată. Amenințări. Rugăminți. Le-am ignorat pe toate.
La prânz, avocatul meu mi-a trimis documentele finale. Totul era semnat. Curat. Legal. Fără portițe. Am respirat adânc. Apoi am făcut următorul pas.
Am trimis un e-mail oficial către departamentul de resurse umane. Subiect simplu: „Încetare contract.” Andreea fusese concediată pentru conflict de interese și încălcarea gravă a regulamentului intern. Fără scandal. Fără explicații publice. Doar fapte.
Seara, am mers acasă la părinții mei, într-un apartament modest din Drumul Taberei. Mama m-a privit lung, apoi m-a strâns în brațe fără să întrebe nimic. Tata a pus o farfurie cu mâncare în fața mea, ca atunci când eram copil. M-am simțit, pentru prima dată după mult timp, în siguranță.
A doua zi, presa economică a publicat știrea: compania mea urma să se extindă. Un nou sediu. O nouă linie de business. Interviul era cu mine. Calmă. Sigură. Fără nicio urmă de victimă.
