— Pentru ei cumpărați toată carnea?
Femeia încuviință încet.
— După ce mi-a murit băiatul, casa a rămas atât de goală, încât nu mai suportam liniștea. Într-o zi am găsit un câine lovit de o mașină și l-am adus aici. După câteva zile a mai apărut unul… apoi altul… și altul. N-am mai avut inimă să-i las pe drumuri.
Polițiștii au început să cerceteze hala.
Într-un colț erau zeci de castroane cu apă proaspătă.
În altul, pături curate, paie și câteva cuști improvizate pentru animalele care aveau nevoie de tratament.
Totul era simplu, dar îngrijit.
Pe o masă veche se afla un caiet gros, cu coperțile tocite.
Un polițist l-a deschis.
Fiecare pagină era completată cu un scris ordonat.
Data.
Locul unde fusese găsit animalul.
Tratamentul primit.
Data adopției, dacă își găsise o familie.
— Șaizeci și opt… murmură polițistul.
— Poftim?
— Atâtea animale ați reușit să dați spre adopție.
Lidia zâmbi pentru prima dată.
