— Acum înțeleg de ce sunteți aici.
Se uită spre Gabriel.
— Îmi pare atât de rău.
Apoi se întoarse spre mine.
— Eu i l-am trimis.
Am rămas fără cuvinte.
— Ieri am reușit ceva ce medicii nu credeau că se va întâmpla atât de curând.
Oana făcuse primii pași cu ajutorul unui exoschelet.
Matei plângea de bucurie.
Noi toți plângeam.
După ce au plecat, i-am trimis lui Gabriel mesajul: **„Noaptea trecută a fost perfectă.”**
Asistenta zâmbi stânjenită.
— Nici prin cap nu mi-a trecut că cineva l-ar putea interpreta altfel.
Mi-am acoperit fața cu palmele.
Toată furia.
Toată gelozia.
Toate scenariile pe care mi le construisem în minte se prăbușiseră într-o clipă.
Gabriel s-a apropiat încet de mine.
— Știu că am greșit.
L-am privit.
— Nu pentru că ai ajutat oamenii aceștia.
Ci pentru că m-ai lăsat să cred altceva.
A dat încet din cap.
— Ai dreptate.
Ar fi trebuit să-ți spun din prima zi.
Oana zâmbi.
