Primii martori ai lui Sandu au repetat aproape aceleași vorbe.
— Toată lumea știa că bătrânul nu mai gândea limpede…
— Ana nu-l lăsa să vorbească cu rudele…
— Testamentul ni s-a părut ciudat…
Judecătorul îi asculta atent.
Eu îmi notam fiecare contradicție.
La al treilea martor, avocatul Anei s-a ridicat.
— Domnule martor, când ați fost ultima dată în casa părinților doamnei Ana?
Omul a ezitat.
— Acum… vreo doi ani.
Avocatul a deschis un dosar.
— Aveți siguranța?
— Da.
— Interesant. Pentru că în aceeași perioadă erați plecat la muncă în Germania. Avem aici documentele de trecere a frontierei și contractul dumneavoastră de muncă.
În sală s-a făcut liniște.
Martorul a înlemnit.
La următorul, situația s-a repetat.
Spunea că tatăl nostru fusese obligat să semneze testamentul.
Numai că notarul prezentase deja înregistrările și documentele din ziua semnării.
Tatăl nostru discutase singur cu notarul, fără ca Ana să fie în încăpere.
Fiecare acuzație începea să se prăbușească.
