Una după alta.
—
În cele din urmă, judecătorul l-a întrebat pe Sandu:
— Dumneavoastră când ați fost ultima dată să vă vizitați fratele?
Sandu a rămas câteva secunde fără răspuns.
— Nu-mi amintesc exact…
Atunci avocatul Anei a depus la dosar fișele de vizite de la spital, documentele medicale și declarațiile personalului.
Numele lui Sandu nu apărea nicăieri.
În schimb, numele Anei era trecut aproape zilnic.
Judecătorul a răsfoit dosarul în tăcere.
Apoi și-a ridicat privirea.
— Instanța constată că nu există nicio dovadă care să susțină acuzațiile reclamantului privind falsificarea testamentului sau influențarea defunctului. Acțiunea se respinge ca neîntemeiată.
Pentru câteva clipe nimeni nu a spus nimic.
Ana izbucni în plâns.
Nu era un plâns de bucurie.
Era plânsul unui om care dusese prea multă vreme o povară nedreaptă.
—
Când am ieșit din tribunal, oamenii din sat care veniseră să privească procesul evitau să ne întâlnească privirea.
Unii au trecut pe lângă Ana fără să spună un cuvânt.
Alții au murmurat un „iartă-mă”, aproape în șoaptă.
Sandu a plecat primul.
