L-a strâns la piept și i-a șoptit ceva până s-a liniștit.
Nici atunci n-a spus un cuvânt rău despre mama lui.
Nu i-am scos în aceeași seară.
Oricât de supărat eram, rămâneau copilul și nepotul meu.
Le-am dat două săptămâni să-și găsească o chirie.
În tot timpul acela, în casă era o liniște apăsătoare.
Ne întâlneam pe scări.
Ne salutam.
Atât.
În fiecare seară, Ileana încerca să mă convingă.
— Ilie…
Lasă-i să rămână.
E copilul nostru.
O să-ți pară rău.
Am luat-o de mână.
— Tocmai pentru tine fac asta.
N-am muncit o viață întreagă ca să te văd plângând la tine acasă.
În noaptea aceea n-a mai spus nimic.
Dar am simțit că n-a dormit deloc.
Ziua mutării a fost una dintre cele mai grele din viața mea.
Am privit din curte cum își încărcau lucrurile în mașină.
